Andra și Cătălin Măruță merg pe același drum din anul 2005, iar de atunci au început să își clădească o familie. Cei doi au și doi copii, David și Eva.
Familistă convinsă, Andra a declarat în mai multe rânduri că înainte de a se căsători cu moderatorul TV nu a avut multe relații. Artista și-a făcut curaj și a mărturisit că în adolescență nu suporta bărbații pe care Aura, sora ei mijlocie în aducea acasă.
„Nu am avut multe relații, eram rușinoasă, dar cred că băieții mă plăceau. Nu făceam primul pas. Eu m-am pupat cu doi băieti, dar am avut doar două relații: cel dinainte de Cătălin și încă unul. Relația care m-a împlinit este cea cu Cătălin.
Eu în schimb nu suportam iubiții surorii mele, Aura, cea mijlocie. O iubeam mult și voiam să stea numai cu mine. Dar acum sigur ma iubește cumnatul meu”, a spus artista.
În trecut Andra a avut o relație cu Dragoș, un fost component al trupei Groove. Cei doi s-au despărțit după doi ani și jumătate, chiar înainte de plecarea Andrei la Cerbul de Aur, unde a luat premiul al doilea la secțiunea Interpretare. Un apropiat al cuplului povestea atunci că niciunul dntre ei nu a înșelat, dar că pur și simplu nu a mai mers. Se pare, totuși, că Andra l-a iubit mult pe Dragoș și a insistat ca relația lor să continue dar din păcate nu a mers.
De ani de zile, Cătălin Măruță are propria emisiune la Pro Tv, pentru care este remunerat destul de bine. Surse din cadrul trustului au declarat că salariul acestuia ar fi de 15.000 de euro, pe lună, pentru emisiunea La Măruță.
Însă, de ceva timp, emisiunea lui Cătălin Măruță a fost mutată din prime time, de pe segmentul orar al emisiunii Acces Direct, iar după această mișcare salariul lui Cătălin Măruță s-ar fi micșorat. În anul 2016, după ce a tot fost bătut în audiențe de emisiunea de la Antena 1, show-ul s-a mutat de la ora 17.00 la ora 15.00. (VEZI ȘI: CE PACHEȚEL ÎI PREGĂTEȘTE ANDRA MĂRUȚĂ FIICEI EI. CE MĂNÂNCĂ EVA LA GRĂDINIȚĂ, ÎN FIECARE ZI)
Veniturile familiei Măruță se întregesc prin câștigurile Andrei. Cântăreața are primi aproximativ 8.000 – 10.000 de euro pe lună, ca jurat la emisiunea ”Românii au talent”. Iar pentru serviciile de jurat de la ”Vocea României Junior”, vedeta ar fi câștigat o sumă asemănătoare.
Pe lângă banii încasați de la Pro Tv, Andra își rotunjește veniturile prin concertele pe care le are. Pentru o cântare, artista ar încasa 6.000 de euro, ia la toate acestea se adaugă și diferitele colaborări cu branduri, pentru care Andra face reclamă.
Sursa foto: Arhiva Cancan